În fine, dacă ştie cineva care are idee de ce o bancă se câcâie 10 zile să schimbe un nume pe o bucată de plastic, rog să-mi spună şi mie.

Copyright Cotidianul.ro

Din grabă combinată cu ceva neaţenţie (sau graba implică neatenţie?), la validare, în loc să ţin etuiul pe partea cu cardul activ, îl validez pe partea cu cardul ASE. Astfel încât nu-mi dau seama dacă pot sau nu să trec.
Şi uite aşa începe peripeţia.
Văzând că nu-i chip să mai trec, mă decid să procedez cum am mai procedat de alte multe ori, când viteza de reacţie a aparatelor nu se ridica la validarea cardului metrorex, astfel că îi bat duduiei der la ghişeu în geam.Sau sticlă,sau ce o fi.
Proastă decizie, căci vaca funcţionara vorbea la telefon (cred că de ceva vreme) şi bănuiesc că-n scop personal, prea nu era atentă la nimic şi veselă nevoie mare.
În primă instanţă, am văzut Vezuviul pregătindu-se de erupţie:
- Duduie, aş dori să trec.
- Păi validaţi.
-Am validat şi nu pot trece.
- Păi şi eu ce să vă fac?
- ?!?!
- Să-mi daţi drumul, vă rog, să trec.
- Mai validaţi o dată.
- Am validat, ştiu ce zice, vreau să trec.
-mai validaţi, că scrie ceva acolo.. (deja vezuviu începe să erupă)
-duduie, e valid , măcar atât ştiu.
(lava deja dă pe afară)
- uitaţi, zice că după 15′!!!
- Eu vreau să ajung acasă acum!
- Şi eu ce să vă fac?
- Să mă lăsaţi să trec?!?!
- N-am cum
(deja ambele vulcane sunt în erupţie)
- Păi şi eu ce fac?
- Nu ştiu, nu mă interesează, strecuraţi-vă pe undeva (asta de la oamenii care, dacă nu validezi şi te strecori, vin cu paznicii după tine, urlând).
-?!?!?!?! cretino-vaca , vedea-t-aş şomeră #¤#¤#&#¤¤!
Recunosc, a fost şi vina mea de data asta, însă nesimţirea şi tupeul ei mi s-au părut cu mult mai mari.
La un moment dat am crezut că o să mă şi bată..
Data viitoare când mai văd cum slujbaşii de la metrou (care cer aproape cel mai des mărirea salariilor) sunt în “slujba dumneavoastră, zi de zi” prin folosirea telefonului în scop personal şi tupeul cât casa, înregistrez cu telefonul şi le pun pe net.
Azi m-am uitat special când am trecut prin faţa ghişeului. Nu mai era acolo. Probabil s-a dat liber la păşunat…

Şi nu’i de lene. Jur că nu. Este din cauză că sunt angajaţi toţi tâmpiţii şi boii pe acolo (moment de bucurie că nu’s pe trafic.ro , ca nu mai pupam posibilitatea să descriu cum merita aceste calităţi )
Să luăm spre exemplificare ziua de ieri. Că am făcut noi consiliu de femei familie si ne’am gîndit că mai bine am face provizii de sâmbătă că tot suntem toate libere la sfârşit de săptămînă.

Şi ne’am dus, la cel mai apropiat MegaImage (nu ştiu de ce îmi tot vine să zic Mega Vision )
Apropo, aţi văzut ce cărucioare futuriste au băgat? Futurist de simple.

Facem cumpărăturile, noi şi alte cîteva 40 de persoane care se gândisera că sâmbăta nu’s cozile din timpul săptămânii (adevărul este că ….nu’s ) şi ne îndreptăm spre ieşire, de fapt spre recepţie sau cum i’o spune, unde se lasă bagajele ca să fie iei siguri că nu’i furi.
Numa’ ca pe ….culoarul să zicem, ‘cela îngust , pe o parte a lui de fapt, stătea cu burta’i ocupînd destul spatiu, paznicul.
Fiind “dotată” cu căruciorul (noroc că nu era de ăla din metal şi mai masiv), iar burta lui fiind destul de mare( sau poate nu l avantaja poziţia de burta stă in afară de la bere, eu de fapt nu’ s gras) , am zis să îl anunţ că am de gînd să trec prin faţa lui , sugerîndu’i subtil să se mute.
Răspunsul a fost :

-Da’ treceţi doamnă

Acu îmi pare rău că nu l’am călcat. De trecut, cu chiu cu vai am trecut.
Aşa….
Ajungem într’un sfîrşit la……recepţie şi ne pregătim să mutăm cumpărăturile din cărucior în ….(să bată tobele ) ….căruciorul nostru de acasă, că încă n’avem maşină, cînd tună , din senin, băiatul de la recepţie , cum că:

-Ieşirea se face pe dincolo!

Dat fiind “antecedentul” de înţelegere din partea paznicului, nu m’am putut abţine de la a’i comunica cele ce urmează:
-Vreţi să plecăm cu căruciorul magazinului?Nu’i problemă, chiar îmi place designul, dar poate ne lăsaţi să ne luăm cumpărăturile.

Nu înţeleg, care este “tiparul”, standardul conform căruia (faza cu “conform căruia” mi se trage de la traducerea regulamentului de la care mai am vreo 16 pagini :((((, adică anexe şi termin) se fac angajările de dobitoci, needucaţi , şi alte asemeanea calităţi

Oare cu străinii tot aşa sau mai rău s’or purta?

Şi nu mă refer aici la precupeţi, ci la casierele şi personalul din marile magazine.

Ştiţi, genul pe care îi întrebi unde găseşti stick de memorie de 2G , îţi răspunde în sictir şi nici nu se deranjează să vină să te servească. Aşa-i că aţi avut “plăcerea” să vă enerveze măcar o dată?

Aşadar, azi după serviciu am trecut pe la Carrefour Unirea să caut un produs pe care nu avusesem sorţi de izbândă  să-l găsesc în altă parte.

(lungă frază,nu-i aşa?)

Buuun!!

Fac cumpărăturile, ajung şi eu ca tot omul la casierie.

Apropo, am observat că mai nou sunt casierii la două capete, ceea ce mi se pare destul de fain pentru că ai următoarele variante:

a) dacă cel de la primul capât abia se mişcă, poţi trece la celălalt, pe partea cealaltă

sau

b) dacă amândoi se mişcă în acelaşi stil, poţi să te enervezi de două ori pe aceeaşi bani.

La casierie, mai nou te întreabă dacă vrei sacoşă.

Nu, pe mine mama m-a făcut macara şi nu mă deranjez eu cu sacoşe.

Dacă aveam nu aş folosi-o?

Eh, trecem peste întrebarea standard rezultată probabil în urma introducerii sacoşelor ecologice şi ajungem la cererea clientului. Da, a fraierului care plăteşte şi nu primeşte ce vrea.

Îi zic:

Duduie, aş dori una mai mare, să fie mai rezistentă (genul pe care îl mai iei cu tine că ştii că încap şi cărţi în ea).

Păi da de ce? La ce aţi cumpărat nu vă trebuie.

Probabil, dar eu vreau una mai mare

Dar nu vă trebuie.

În timp ce mi oferea aceste argumente excelente de a nu-mi cheltui banii aşa cum îmi doresc, mă privea de parcă atunci picasem din cer.

Îmi iau deci produsele, dacă tot i-au concediat pe băgătorii de seamă care te ajutau să încarci cumpărăturile ca să nu stea coada în spatele tău, fără a mai putea apuca cu vreuna dintre mâini preţioasa şi micuţa sacoşă sau  chitanţa

Doammnăăă!Da’ luaţi-vă şi sacoşa!Şi bonul!

Cuvinte pronunţate cu aceeaşi dragoste de mai înainte şi aceeaşi înţelegere de “asta de unde a mai venit ?” în priviri!

Cum să nu-i iubeşti? Când sunt aşa amabili şi atenţi, nu-ţi vine decât să ceri să le feliciţi şefii care îi trimit la cursuri de instruire pe tema “clientul nu are niciodată dreptate şi nici nu ştie ce vrea”.